Dragi prieteni, vă invit cu multă plăcere la ceremonia de lansare a romanului „Orgasmul muzei”, care va avea loc sâmbătă, 10 decembrie 2022, începând cu ora 15.00, în cadrul Târgului de carte „Gaudeamus” (Romexpo).
Felicitările și dansul se vor petrece la standul editurii Tritonic (numărul 73, cum intrăm în pavilionul B2, facem stânga și-o ținem drept până la țintă, conform planului atașat). Masa, cu altă ocazie (foarte probabil prin ianuarie).
Și încă o veste minunată. Dedicațiile, pe cărțile cumpărate de dumneavoastră, sunt gratis și caligrafiate chiar de mânuța autorului (handmade).
Vă aștept cu drag. O dată pe an aveți ocazia să-l ascultați pe autorul vostru preferat cum se dă mare.
Hai s-o facem și pe-asta!
Programul integral al lansărilor Tritonic pentru această ediție a târgului poate fi consultat la

Tritonic la Gaudeamus 2022

Lansări TRITONIC BOOKS la Gaudeamus 2022
Stand 73 pavilion B2 Romexpo
(Cum intrați în pavilion pe primul culoar la stânga și o țineți vreo 60 – 70 de metri până dați de standul Tritonic!)
Miercuri 7 decembrie
– ora 17 STAND Tritonic / Ghid pentru liderii la început de drum, autor Marian Șerbu, colecția Smart Books. Invitați: autorul Marian Șerbu, editorul Bogdan Hrib.
Joi 8 decembrie
– ora 16 Spațiu de evenimente Mircea Nedelciu / volumele O călătorie teoretică și practică în lumea agresorilor sexuali, autoare Mioara Paraschiv, Bariere subiective și structural în sfera ocupării foștilor deținuți, autoare Oana Manolache, Proiectare pentru dezvoltare sustenabilă, autoare Corina Cace, Capăt de linie. Studiu privind sinuciderile și tentativele de suicid din rețeaua metroului bucureștean (2008-2021), coord. Emanuel Adrian Sârbu, autori Bogdan Căpruci, Cristinel Fierbințeanu, Florin Avădănii, Colecția Asistență Socială
și volumele Maternitate în penitenciar. Studiu comparative România-Mexic, autoare Dana Obrinteschi; Implicațiile sociale ale bolii. Boala ca instituție totală, de la afecțiunile trupului la cele ale psihicului, coord. Irina Zamfirache; Introducere în sociologia elitelor, autoare Irina Zamfirache; Familia românească – reper de stabilitate. Studii de sociologia familiei, calitatea vieții și politici sociale, autoare Raluca Popescu; Implicațiile sociale ale hărțuirii. Bullying-ul și alte forme de violență, coord. Irina Zamfirache, Colecția Sociologie. Invitați: autorii, prof. univ. dr. Doru Buzducea, decanul FSAS, prof. univ. dr. Gabriel Jderu și Bogdan Hrib, editor Tritonic.
– ora 17 Stand Radio România (parteneriat RADOR), Mass media din comunism pe înțelesul tinerilor, editori Alexandra Bardan, Antonio Momoc, Gheorghe Anghel; Modă, publicitate consum, editori Romina Surugiu, Dan Podaru; Les Agences de presse de Roumanie et la circulation internationale de l’information (1877-1940), autoare Carmen Ionescu, colecția Comunicare Media. Invitați: prof. univ. dr. Zoltan Rostas, autorii, editorii, Bogdan Hrib, coordonator colecție.
– ora 18.45 STAND Tritonic / volumul Geopolitică și geoeconomie contemporană și volumul 2022 – The Geoeconomic Roundabout. How we entered the first global economic war, autoare Antonia Colibășanu, colecția Științe Politice. Invitați: autoarea și editorul Bogdan Hrib
– ora 19.15 STAND Tritonic / volumul Dezvoltare comunitară în România. Concepte, procese, modele de analiză, coord. Alin Croitoru și Alexandru Iorga, Colecția Sociologie. Invitați: coordonatorii, autorii și Bogdan Hrib, editor Tritonic.
Vineri 9 decembrie
– vineri 15 – STAND Tritonic /volum Femmes, médias, sociétés, autor-coordonator Daniela Rovența-Frumușani, colecția Comunicare Media. Invitați: prof. univ. dr. Daniela Rovența-Frumușani, Bogdan Hrib, editor Tritonic.
– ora 16 – STAND Tritonic / volumele Istoria jurnalismului român – Studii, autor Marian Petcu; Comportamentul ornamental, ca formă de comunicare: bijuteriile, autor Mihai Ioan Surdu, colecția Comunicare media. Invitați: prof. univ. dr. Marian Petcu, prof. univ. dr. Raluca Radu, Mihai Ioan Surdu, editorul Bogdan Hrib.
– ora 17 Spațiul de evenimente Mircea Sântimbreanu / volumele Războiul percepțiilor. Comunicarea politică între campaniile electorale, autor Cătălin Dumitru; Identitatea PR-ului contemporan. Dinamica reprezentărilor profesionale ale specialiștilor în relații publice, autoare Elena Prodan;
Strategii de supravieţuire a Şcolii Gustiene 1939-1948, autoare Gabriela-Cătălina Danciu. Colecția Comunicare Media. Invitați: prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, conf .univ. dr. Antonio Momoc, autorii Cătălin Dumitru, Elena Prodan și Gabriela-Cătălina Danciu, editorul Bogdan Hrib.
– ora 18 STAND Tritonic / mini-dialog „Despre scris – ficțiune sau academic. O incursiune în istoria cărții” și prezentarea volumelor: Către o istorie a cărții: carte, lectură și comerț în România secolului XX, autor Sebastian-Raul Pavel; Scurt manual pentru editarea lucrărilor științifice, autori Anca Mihai, Rebeca Cojocaru, Bogdan Hrib; Strategii metacognitive în procesul de scriere academică, autoare Ioana Grancea; Autor de unul singur. Rețete pentru scrierea creativă, autor Dănuț Ungureanu, colecția Comunicare Media. Invitați: Anca Mihai, Rebeca Cojocaru, Dănuț Ungureanu, Bogdan Hrib.
– ora 19 STAND Tritonic / volumul Theophilos sau despre dialogul filosofiei, autor Pompiliu Alexandru, colecția Sens. Invitați: autorul Pompiliu Alexandru și editorul Bogdan Hrib.
Sâmbătă 10 decembrie
– ora 12 STAND Tritonic / Poveștile Castelului (volum omnibus), autoare Teodora Matei și volumul de povestiri 3.7, autori Teodora Matei, Daniel Timariu, Lucian Dragoș Bogdan, colecția SF& Fantasy. Invitați: Teodora Matei și editorul Bogdan Hrib.
– ora 15 STAND Tritonic / romanul Orgasmul muzei, autor Dănuț Ungureanu, serie de autor. Invitați: autorul Dănuț Ungureanu și editorul Bogdan Hrib.
– ora 16. STAND Tritonic / romanele Fata cu un singur ochi, autoare Mihaela Motreanu; Împușcături pe sub neoane, autor Remy Lasouce, colecția Mystery & thriller. Invitați: autoarea Mihaela Motreanu, editoarea Rebeca Cojocaru și scriitorul Bogdan Hrib.
– ora 16.30 STAND Tritonic / romanul Al Punto, autori Anamaria Ionescu și Radu Costescu, colecția Mystery & thriller. Invitați: autoarea Anamaria Ionescu, scriitoarea Teodora Matei și editorul Bogdan Hrib.
– ora 17.15 STAND Tritonic / volumul de povestiri Anticariatul, autoare Lucia Verona, colecția Mystery & thriller. Invitați: autoarea Lucia Verona și editorul Bogdan Hrib.
– ora 18 STAND Tritonic / volumul colectiv NOIR de Cluj, povestiri reunite de Bogdan Hrib, colecția Mystery & thriller. Invitați: Teodora Matei, Bianca Tămaș, Lucia Verona, Dănuț Ungureanu, Anamaria Ionescu, Luminița Rusu, Rebeca Cojocaru, Ovidiu Pecican, Bogdan Hrib.
Duminică 11 decembrie
– ora 11 STAND Tritonic / volumul Sigmund Freud, implicații criminale, autoare Cătălina Velicu, colecția Sens. Invitați: autoarea și editorul Bogdan Hrib.
– ora 12 STAND Tritonic / volumul Pentru
prostie: Mic îndreptar de culturologie estică și cinema (post) socialist, autor Lucian Țion. Invitați: autorul și Bogdan Hrib, editor Tritonic
– ora 13 STAND Tritonic / volumele Nostalgia in Central and Eastern Europe: From Literature and Film to Media și Perspective (inter)culturale ale simbolisticii rezidualului în Europa, autor Alexandru Condrache, colecția Comunicare Media. Invitați: prof. univ. dr. Adriana Babeți, prof. univ. dr. Călin Andrei Mihăilescu, autorul și Bogdan Hrib, editor Tritonic.
– ora 14 STAND Tritonic, lansarea volumului Jurnalismul de investigație o specie pe cale de dispariție, autor Răzvan Durlan, colecția Comunicare Media. Invitați: autorul, prof. univ. dr. Dumitru Borțun și editorul Bogdan Hrib
– Ora 15 STAND Tritonic / Etica si integritatea in viața publică, autor Daniela Mituțoiu, colecția Instituții și politici publice. Invitați: autorul și Bogdan Hrib, editor Tritonic
– Ora 16 STAND Tritonic / Holograma Rusia. Kremlinul între discurs și realitate, autor Mihaela Rusu, colecția Comunicare Media. Invitați: autorul, Ciprian Sasu, jurnalist, Dumitru Prunariu, fost ambasador la Moscova și Bogdan Hrib, editor Tritonic.

Lasă un răspuns