Dacă ieri v-am lăsat un fragment din Regatul sufletelor pierdute din revista Proezia , azi îmi continui călătoria printre stele cu volumul doi din trilogia Stellarium, Ascensiunea stelară. Și recunosc, pentru copilul din mine care își dorea să plece cu Enterprise-ul de cum prindea un episod de Star Trek, cartea asta e un vis devenit realitate.
E volumul meu preferat din trilogie (iar Alexandrei i-am dat fragmentul meu preferat din roman). Aici, lucrurile sunt mai întunecate, mai tensionate, dar și mai pline de momente în care parcă îți vine să te ții cu unghiile și dinții de marginile paginii ca să nu te pierzi în iureșul acțiunii. Fragmentul e fizică lirică, am mai spus-o, romanul însuși e poezie SF, iar universul Stellarium devine și mai vast, mizele căpătând proporții mai mari decât galaxia.
Eu am vrut să mă fac foarte multe lucruri. Iată, cititor am devenit. Mai rămâne să mă fac Captain Picard și, dacă nu o să pot, o să am mereu cărțile Anei care să îmi deschidă un Stargate către lumi pe care nici acum, după vreo șase relecturi ale seriei, nu-s convinsă că le pot cuprinde cu mintea în totalitate. Deci asta e pentru toți trekkies, trecuți, prezenți și viitori, că noi nu ne-am dat niciodată în lături de la vreo provocare
Un oraș plutitor era Hubb-ul, compus din mii de sfere de sunete și lumină. Totul era vibrație dincolo de ceea ce simțeau oamenii – o cascadă de note, pe care urechile nu le percepeau, dar care pătrundeau în structura materialelor sintetizate în sutele de ani de la colonizarea planetei de către echipajul navei Speranzia. Astfel, se formau habitate, o întreagă lume plutitoare. Fusese cea mai avansată navă a flotei plecate de pe Pământ, dar și cea mai mică, cu un echipaj de câteva sute de oameni. Elita științifică a acelor vremuri, ce se oprise pe Cardeea pentru a-și urma visul.
Hauer Uve își termină stagiul în lumea Con și începu să își adune conștiința risipită de vibrațiile înconjurătoare. Era peste tot și nicăieri, iar energia în care se plasase avea o frecvență stabilă ce îl făcea să fie pe Cardeea, dar, în același timp, să întrevadă și Pământul așa cum fusese înaintea plecării. Erau imagini în care nu se implica, existând pur și simplu pentru a le înregistra. Hubb-ul era și materie, și vibrație, iar pentru puțini, saltul dintr-o parte în alta era posibil.
media advertising
![](https://mapamond.media/wiseme.png"){kind=small}
