Într-o postare pe pagina sa, Delany a scris cu sobrietate și un strop de umor:
„Numele meu este trecut acum alături de cele ale lui George Washington și Albert Einstein. Academia a fost înființată pentru a cultiva orice artă și știință care poate contribui la propășirea, onoarea, demnitatea și fericirea unui popor liber și independent. Este o onoare să fac parte din această tradiție. (Singurii membri pe care îi întîlnisem vreodată erau Einstein, pe cînd aveam zece ani, și Jacqueline Woodson.)”
Ceremonia a avut loc într-un cadru solemn, iar fotografia îl surprinde pe autor semnînd în registrul de onoare al Academiei.
Delany, primul scriitor afro-american care a influențat decisiv canonul SF și una dintre primele voci deschis homosexuale din literatura speculativă americană, este cunoscut pentru opere precum Dhalgren, Nova, Babel-17 și Stars in My Pocket Like Grains of Sand. Prin întreaga sa carieră, el a explorat libertatea, marginalitatea și complexitatea limbajului, teme care astăzi îi definesc statutul de clasic viu.
Reacțiile la anunț au fost copleșitor de calde: sute de scriitori, critici și cititori i-au transmis felicitări, subliniind că această recunoaștere „vine tîrziu, dar e pe deplin meritată”.
Cu acest moment, Samuel R. Delany intră oficial într-o tradiție a excelenței intelectuale americane aducînd în ea, cu discreție și forță, vocile și poveștile celor pe care cultura dominantă i-a uitat prea des.
(Text: RoFandom)








