Acum, vreo 35 de ani, am scris o povestire SF, intitulată „Să n-o săruți pe Isabel”. A luat și un premiu, premiul întâi la concursul Helion și tot în revista Helion a fost și publicată. Pe scurt, în povestire era vorba despre o inteligență artificială programată să scrie romane care urmau apoi să fie vândute unor scriitori în criză de inspirație.
Isabel era un android conceput să depisteze astfel de falsuri. Sincer să fiu, îmi imaginam că o asemenea soft va fi inventat abia peste vreo sută de ani! Astă seară, i-am cerut programului chat.openai să mă ajute să scriu un roman SF. A fost de acord, dar a spus că textul va mai trebui să fie revizuit și de mine.

Vineri, 09 decembrie 2022, începând cu ora 18,00, va avea loc o nouă întâlnire a Clubului de Arte S.F. şi F. HELION, atat in format live cat si folosindu-se Google Meet.
1. Citeste Manea N. Ionuț
2. Adrian Bancu si Cornel Florin S vor prezenta evenimentele stiintifice celei de-a doua jumatati ale anului 2022
„Problema celor 3 corpuri”, noul serial ambițios al Netflix este unul care aspiră la modul propriu-zis către stele. Avându-i în spate pe creatorii „Game...
Descoperă mai multe la Povestiri SF ✨ Povestiri Științifico Fantastice
Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.